Gelu Graur și artiștii urbei, melodie emoționantă cu și despre Botoșani... acasă: Am uitat să trăim în oraș împreună - VIDEO

În seara penultimei zile a acestui an, pe care mai toți vor să-l uite cât mai repede, o melodie ne face pe noi, botoșănenii, să ne despărțim totuși frumos de 2020 și să intrăm cu speranță în 2021.

 

”Am uitat să trăim în oraș împreună”

 

Gelu Graur a scris versurile și a compus linia melodică a piesei ”Botoșani, acasă”, care după cum lasă să se înțeleagă și din titlu, reprezintă o invitație, o chemare la a ne redescoperi urbea natală:


”Am uitat să iubim când pe cer este lună
Am uitat să cântăm când este muzică bună
Am uitat să trăim în oraș împreună
Din nou acasă...”


Gelu Graur nu cântă singur, ci alături de câteva dintre cele mai bune voci ale Botoșanilor, grupate generic sub denumirea ”The Artistic City”, cu toții însă lipsiți de public, de veritabilele spectacole în acest an chinuitor.


Alături de cântăreți, în videoclip apar personalități ale orașului, în general din domeniul cultural, dar și social ori sportiv.


De altfel, povestea clipului este dată de o perindare a interpretului rock pe la casele, atelierele, teatrele, sălile de repetiții, locurile de muncă ale acestor oameni cu care botoșănenii se mândresc.

 

Imagini frumoase și... dureroase

 


Sunt redate și imagini din locurile reprezentative ale municipiului, unele dureroase pentru că arată clădiri simbol aflate de ani și ani de zile într-un stadiu avansat de degradare.


Melodia se încheie cu un mesaj de pe motocicletă al autorului:


”Botoșani, pământ bun și drag pe care noi artiștii îl alintăm cu emoție și îi spunem «acasă»”


Lansat în urmă cu 15 ore pe YouTube, videoclipul are deja peste 11.000 de vizualizări.


”Dacă ești din orașul Botoșani, sigur ai trăit candva un moment de mândrie pentru că ești concitadin cu Eminescu, Iorga, Antipa, Ghica si multe alte genii. Departe de a se considera la acel nivel, mulți oameni buni și talentați care astăzi stau în această urbe s-au unit intr-un cântec pentru a vă spune că Botoșani este "acasă" la ei si la voi! Nu vă uitați artiștii, artiști care sunt mult mai mulți decât am reușit să surprindem în această producție modestă, făcută 100% cu botoșăneni!”


Mesajul lui Gelu Graur.

 

O colaborare de proporții

 

Muzica și versuri - Gelu Graur
Aranjament muzical - Oana Pușcașu&Gelu Graur
Studio/mix/master - Oana Pușcașu, Iachim Miltiade & Gelu Graur
Filmare - Cosmin Ciobanu & Florin Petrosciac
Montaj/producție clip - Cosmin Ciobanu
Chitara - Teo Humă
Acordeon - Cozmiță Lascarache
Trompetă - Mirel Manea
Saxofon - Gabriel Graur
Viori - Cristina si Raul Chiș
Violoncel - Loredana Chirilă
Violă - Andrei Grigoriu

 

Voci - Karina Cibotariu, Măriuca Stan-Muraru, Luca Lazăr, Elena Palanceanu, Mara Penciuc, Ilinca Grumeza, Teodora Grumeza, Iustina Dolache, David Brumă, Ștefania Cîrligeanu (Cheia Sol), Oana Tăbultoc, Iustina Irimia, Simona Mazăre (Fetele din Botoșani), Ariana Vasiliu, Oana Pușcașu, Gelu Graur.

 

The Artistic City Botoșani - Teo Humă, Karina Cibotariu, Măriuca Stan-Muraru, Luca Lazăr, Elena Palanceanu, Mara Penciuc, Ilinca Grumeza, Teodora Grumeza, Iustina Dolache, David Brumă, Ștefania Cîrligeanu (Cheia Sol), Oana Tăbultoc, Iustina Irimia-Cenușă, Simona Mazăre, Lorena Dupu (Fetele din Botoșani), Ariana Vasiliu, Oana Pușcașu, Cristina Chiș, Raul Chiș, Loredana Chirilă, Gabriel Graur, Mirel Manea, Virgil Prispian, Mady Omania, Cozmiță Lascarache, Oana Pușcașu, Grupul Cheia Sol, Școala de dans G-Power, Andrei Vornicu, Marius Rogojinschi, Dan Doboș, Artiștii Ansamblului "Rapsozii Botoșanilor", Ioan Cobâlă, Dumitru Monacu, Iulian Rotaru, Daniel Câșlariu, Alexandra Plămadă-Tivodar, Liviu Șoptelea, Cristina Venedict, Silvia Răileanu si Trupa Mică a Școlii Populare de Arte, actorii Teatrului "Mihai Eminescu" Botoșani, actorii Teatrului de păpuși "Vasilache", Familia Iacinschi, Alin Florin Ghiorghiu, Viky Coteț, Ariana Vasiliu, Gheorghe Median, Cvartetul Phoebus, tinerii frumoși din "Cenaclul de Vineri" Botoșani, Carla David, Samuel Popescu, Sebastian Djurj,  Gheorghe Frunză, Volin Costin, Gelu Graur, Marcel Mănăstireanu (PMA).

 

MULȚUMIRI: Sînziana Secrieru, Ionuț Poclid, Lucian Băleanu, Ioan Sapdaru, Bobi Dumitraș.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store