Gata auditul de 23.000 de euro, primarul nu mai aruncă bomba

Primarul municipiului Botoșani a intrat în posesia raportului privind auditul făcut la două dintre societățile aflate în subordine, respectiv Locativa și Urban Serv. Rezultatul a fost făcut public parțial întrucât Ovidiu Portariuc nu a prezentat decât o serie de date generale și două propuneri.

 

Dacă în trecut primarul spunea că va face publice o serie de lucruri care se petrec la cele două societăți prin prisma salariilor foarte mari și a altor neconformități, în schimb, promisiunea s-a transformat într-o serie de generalități.
Cele mai multe recomandări se referă la dimensionarea optimă a numărului de angajaţi, în raport cu activitatea desfăşurată, stabilirea de indicatori cantitativi pe fiecare activitate şi evaluarea pe bază de indicatori pentru că e mult mai obiectivă, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor, creşterea veniturilor acolo unde e posibil proporţional cu numărul de investiţii făcute”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Mai pe românește, edilul șef a dat de înțeles că ar nevoie să fie operate o serie de restructurări însă nu a oferit cifre exacte. O vor face, spune primarul managerii celor două societăți, imediat ce vor primi la rândul lor raportul.
Vorbim de ambele societăţi. Nu există recomandări privind restructurarea. Aceasta ţine strict de managementul companiei care în urma acestui raport de audit va lua deciziile. Fie vor creşte veniturile, fie vor restructura. Asta nu stabileşte un raport de audit. Managerii celor două societăţi, după ce vor analiza raportul, vor stabili măsurile de restructurare. Noi nu facem decât să le prezentăm în oglindă activitatea, ca un punct de vedere obiectiv a unor consultanţi cu expertiză în domeniul acesta şi ei vor lua decizii”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
Primarul a declarat că le va cere celor doi directori, de la Urban Serv și Locativa ca  în următoarea săptămână să organizeze conferințe de presă pentru a prezenta rezultatele auditului. Această verificare a fost făcută de un operator privat și anume firma Price Waterhouse Cooper și a costat în total 23.000 de euro. (G.E.)
CITEȘTE:
 Primarul anunţă picanterii la Locativa, unde are PSD şefi nu prea se anunţă ceva