Afacerile ilegale cu lemn, de pe raza județului Botoșani, au intrat în vizorul inspectorilor de la Garda de Mediu.
În urma verificărilor efectuate pe linia respectării regimului silvic de către Garda Forestieră Județeană Botoșani, în ultima lună s-au desfășurat controale care au vizat respectarea legislației referitoare la transportul, depozitarea, debitarea și comercializarea materialului lemnos.
Astfel, a fost confiscat un volum de 258 mc lemn rotund foioase, care a fost predat în custodie personalului silvic, precum și valoarea a 51 mc lemn de foc fag (8.200 lei).
De asemenea, au fost aplicate 4 contravenții cu o valoare de 10.000 lei.
Totodată, au fost efectuate 5 acțiuni de control împreună cu reprezentanții IPJ Botoșani, în urma cărora s-a confiscat valoric un volum de 478 mc lemn rotund foioase cu o valoare de 76.480 lei. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei.
În perioada următoare Garda Forestiera Suceava va continua acțiunile de control în ceea ce privește respectarea legislației în domeniu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: