Garda Financiară este în aer, preavizele n-au mai venit

 

Disponibilizările în bloc anunţate de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru Garda Financiară, despre care Botoşăneanul.ro v-a informat încă de vineri, nu au sosit la Botoşani. Aceasta cu toate că Sorin Blejnar făcuse public într-o conferinţă de presă că luni toţi comisarii din ţară, cu excepţia şefilor de secţii, vor fi concediaţi.
“Deocamdată nu am primit nimic”, ne-a declarat Corneliu Mihai, comisarul şef al Gărzii Financiare Botoşani. Conform acestuia, sigur este însă că, numărul de posturi din cadrul instituţiei se diminuează prin adoptarea noii organigrame de la 23 la 17, ceea ce înseamnă că şase angajaţi vor rămâne fără serviciu. Practic, toţi comisarii ar urma să susţină concurs şi să rămână în cadrul instituţiei doar cei care îl absolvă. Deocamdată nu este însă foarte clar dacă respectivele examinări sunt valabile doar pentru actualii salariaţi sau dacă sunt deschise şi altor eventuali aspiranţi la un post de comisar, aflaţi acum în afara sistemului. De asemenea, cel puţin teoretic este posibil ca numărul concediaţilor să fie şi mai mare decât cel preconizat dacă mai mulţi comisari nu iau notă de trecere. Disponibilizările au loc în cadrul unui plan naţional prin care ANAF, în urma unui act normativ adoptat de Guvern pe 1 iunie, trebuie să desfiinţeze numai la Garda Financiară 713 posturi, din care 300 sunt ocupate.