Galeria FC-ului anunţă miting la Primărie : Suntem pregătiţi pentru orice, oricând

 

Anunţată pe la forumurile ziarelor şi pe reţelele de socializare, acţiunea de protest a galeriei FC Botoşani prinde contur. La miezul nopţii de sâmbătă spre duminică liderii „Dark Hooligans” şi-au reconfirmat intenţia de a organiza un miting în faţa Primăriei Botoşani.
Dark Hooligans galerie FC Botosani

"Să facă cumva să jucăm aici, nu la Iaşi, noi suntem din Botoşani"

Principala nemulţumire a suporterilor este aceea că Stadionul Municipal nu îndeplineşte condiţiile pentru Liga I şi că nici după obţinerea promovării nu au început lucrările de reabilitare. Ca atare, ei au ţinut să transmită un mesaj clar primarului Ovidiu Portariuc.
„Să facă cumva să jucăm aici, nu la Iaşi, noi suntem din Botoşani, vrem să jucăm la Botoşani, nu în altă parte, la Iaşi sau la Suceava. Dacă nu, ieşim în stradă. Sunt oameni care pentru asta trăiesc, pentru meci, la fiecare meci îşi dau sufletul (…). Aici e sufletul nostru, aici dăm totul, aici ne place, aici luptăm, nu contează, orice ar fi pentru această echipă”, a afirmat Andrei, liderul „Dark Hooligans”.

"Liga I la Botoşani este ceva unic"

Acesta a cerut Primăriei Botoşani şi Consiliului Local ca în alocarea fondurilor să ţină cont de oamenii pe care îi adună fiecare activitate. El a dat ca exemplu Andrei lider galerie FC Botosani numărul mult mai redus de spectatori pe care îi au Teatrul Mihai Eminescu şi Filarmonica Botoşani în comparaţie cu echipa de fotbal, dar care primesc bani considerabil mai mulţi.
„Este un moment istoric, Liga I la Botoşani este ceva unic, bravo băieţilor, le mulţumim frumos, au muncit mult, sunt nişte băieţi OK, să adune cât mai multe puncte şi să fie acolo, sus”, a declarat Andrei, care a aădugat că, „suntem pregătiţi pentru orice, oricând, la orice oră, cu oricine”.
Întrebat vineri despre preconizata acţiune de protest a galeriei de la FC Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc a răspuns că va acorda autorizaţie dacă i se va cere.
CITEŞTE ŞI:
Primarul nu garantează că FC joacă acasă : Nu putem face ce vrea orice suporter – VIDEO