Furat de proprii angajaţi: CE au putut să ia chiar de sub ochii șefului

Două persoane din Botoşani au furat mai multe bunuri, dintr-un garaj aflat în incinta unei ferme.

 

Polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizaţi duminică 10 iulie 2016, ora 7.30, prin apelul la 112  de către un bărbat, de 35 ani, din satul Măriței, comuna Dărmănești, despre faptul că în noaptea de 9 spre 10 iulie 2016, persoane necunoscute au furat  dintr-un garaj aflat  în incinta fermei sale un tractor și o drujbă.


În urma primelor cercetări s-a stabilit că apelantul deține în localitatea de domiciliu,  o fermă, unde avea angajate de aproximativ o săptămână două persoane de sex masculin, de 34 și respectiv 20 de ani, ambii din județul Botoșani, care asigurau paza bunurilor din ferma acestuia, aceștia locuind efectiv în cadrul fermei.


Sâmbătă în jurul orei 21.00 acesta a încuiat ușa garajului cu un lacăt după care a plecat la domiciliu, zona fiind asigurată de către cele două persoane angajate de persoana vătămată .


Duminică dimineaţa la ora 7.30, când s-a întors la fermă a constatat faptul că lacătul de la ușa garajului era forțat, iar din interiorul garajului  i-a fost sustras un tractor folosit în incinta fermei pentru a încărca diferite lucruri și o drujbă, iar cele două persoane care asigurau paza nu se mai aflau la fața locului .


În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

 

Citește și: Botoșăneni implicați într-un furt de arbori, hoții agresivi ridicați de mascați