FOTOREPORTAJ Toalete de gală și mașini de revistă la nunta de poveste de la Vorona

Vorona Nouă a devenit duminică un pol de eleganță și o paradă de mașini scumpe. O parte din oamenii cu bani ai Botoșanilor s-au adunat la Biserica Adormirea Maicii Domnului pentru a-i fi alături lui Nicu Catană, omul de afaceri botoșănean care a fost pentru prima dată socru mic. Șeful Poliției, Mihai Bunduc s-a regăsit în postura de socru mare.

 

Iar oamenii din zonă au avut ce admira. Mai ales bătrânele satului, cu ochiul critic și atent și-au îmbrăcat hainele de duminică și s-au aliniat în curtea Bisericii unde au savurat defilarea de paletare de culori la rochiile doamnelor și mașinile scumpe, la domni.
Strada toată a fost plină de zeci și zeci de mașini care mai de care mai scumpe. Unele înmatriculate la Botoșani, altele în alte părți ale țării, însă majoritatea scumpe.
Asemenea rochiilor pe care le-au purtat doamnele, a coafurilor elegante sau a accesoriilor atent alese, special pentru ziua de duminică, 26 iulie 2015. Culoarea zilei a fost însă duminică albul, ales evident și de mireasa cu zâmbet de înger care se oglindea în albastrul ochilor mirelui, cât și de nașă, soacra mică sau sora Dianei, cealaltă fiică a lui Nicu Catană.
După oficierea ceremonialului religios, invitații și mirii au savurat o gustare delicioasă în curtea casei părintești a socrului mic. (G.E.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43940:Nuntă ca-n povești la Vorona: Fiica cu zâmbet de zeiță a lui Catană se mărită cu fiul șefului Poliției – GALERIE FOTO ]]