FOTOGALERIE Sorescu a semnat Declaraţia pentru Moldova, şefii din Moldova sătui să vadă cum banii merg doar în Transilvania şi Muntenia - DOCUMENT

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, a semnat vineri "Declarația de la Iași privind Dezvoltarea Durabilă a Județelor Moldovei". Comunitatea academică a Universității ”Apollonia” din Iașim în cadrul Zilelor Universității - ediția a XXVI-a, a organizat Forumul Dezvoltării Durabile a Județelor Moldovei.

 

Organizarea acestei dezbateri, se arată într-un comunicat de presă trimis de CJ Botoşani, a fost dictată de faptul că regiunea Moldova se confruntă cu probleme precum: numărul redus de universități de stat și private (opt de stat, respective cinci private) comparativ cu Transilvania (23 de stat, 14 private) sau Muntenia (25 de stat, 17 private); numărul redus de spitale, în cele opt județe ale Moldovei fiind doar 88 de spitale, în timp ce Transilvania numără 178, iar Muntenia 220.
De asemenea, fondurile privind cercetarea în medicină se alocă doar către Muntenia și Transilvania, valorile mortalității infantile fiind printre cele mai mari din țară în şase județe din Moldova, în timp ce infrastructura de transport este cea mai slab dezvoltată din țară tot în această regiune.

CITEŞTE ŞI:

Președintele CJ s-a enervat: Batem cu pumnul în masă!

La eveniment au participat factori de decizie instituțională, personalități din diverse domenii de activitate din județele Moldovei.
Concluziile și rezultatele dezbaterii s-au materializat în adoptarea de către participanți a "Declarației de la Iași privind Dezvoltarea Durabilă a Județelor Moldovei".
Pentru reprezentanții județului Botoșani această dezbatere a reprezentat un prilej special de a atrage atenția asupra județelor Moldovei, care au fost evident neglijate și uitate ani de-a rândul. În plus, participarea a fost oportună și pentru că la nivelul CJ Botoşani se elaborează Strategia de dezvoltare a județului.

 

Declaratia de la Iaşi 1 Declaratia de la Iaşi 2