Având în vedere că funcția sa de șef al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani a luat sfârșit ca urmare a anchetei DNA deschisă pe numele său, comisarul-șef Cristian Cucoreanu își pierde și calitatea de membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică.
În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței ordinare programată să aibă loc joi, 25 iunie 2015 la Consiliul Județean (CJ) Botoșani, se află și proiectul de privind modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani.
„Potrivit art. 9 din Regulamentul de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică, calitatea de membru al autorității teritoriale de ordine publică se pierde în cazul în care titularul nu mai îndeplinește funcția care a determinat desemnarea sa. Dl. Cucoreanu Cristian nu mai îndeplinește funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, încetând astfel și calitatea de membru în ATOP”, se arată în proiectul de hotărâre.
Totodată, în locul lui urmează să fie numit cel care i-a luat locul la conducerea IPJ Botoșani, și anume comisar șef de poliție Mihai Bunduc. În aceeași ședință ar urma să fie validați ca membri ai ATOP Botoșani și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), colonel Radu Anton, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), colonel Constantin Moroșanu, precum și directorul executiv al Poliției Locale Botoșani, Ioan Onuțu.
Cristian Cucoreanu este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru abuz în serviciu și este pus la dispoziție, atribuțiile sale fiind preluate temporar pe subalternul său Mihai Bunduc.
(C.B.)