Finalul sezonului regulat din Liga 2 a dus la revenirea lui Dan Alexa în antrenorat.
Finalul sezonului regulat din Liga 2 i-a făcut pe șefii celor de la CS Tunari să renunțe la antrenorul Ștefan Odoroabă. Iar aceștia s-au mișcat repede și au ales noul antrenor: Dan Alexa.
Clubul a anunțat azi că Dan Alexa e noul antrenor. El va fi ajutat de fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid, Ștefan Grigorie, potrivit gsp.ro.
Comunicat CS Tunari
,,Oficial! Bine ai venit, Dan Alexa! Arsenal Tunari anunță numirea lui Dan Alexa în funcția de antrenor principal al echipei. Acesta a antrenat-o până de curând pe FC Botoșani, echipă ce evoluează în Superliga României. În CV-ul de tehnician al lui Alexa se mai regăsesc echipe precum ACS Politehnica Timișoara, Rapid București, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, Astra Giurgiu, SSU Poli Timișoara și CSM Reșița și SR Brașov. Ștefan Grigorie va fi antrenorul secund al lui Dan Alexa. Le urăm bun venit în familia tunarilor, baftă băieți!”
Alexa va debuta pe banca celor de la CS Tunari chiar joi, într-un amical cu Dinamo.
Alexa e liber din noiembrie 2023, când a plecat de la FC Botoșani, după 8 meciuri. El a mai antrenat la Poli Timișoara, Rapid, ASA Tg. Mureș, Chiajna, Dunărea Călărași, Astra, Rapid, CSM Reșița și FC Brașov.
Fostul mijlocaș va avea o misiune dificilă. CS Tunari a terminat sezonul cu 16 puncte și e pe locul 17, urmând a se lupta pentru salvarea de la retrogradare.
(Foto: prosport.ro)