Fost procuror numit șef pentru șoferii și autobuzele din două județe

Fostul magistrat, devenit avocat este și administrator la Transporturi Auto Suceava – firma condusă de patronul Atlassib, Ilie Carabulea.

 

Dumitru Dîmbu se va ocupa, dacă acționarii vor fi de acord, de realizarea în bune condiții a fuziunii între Transporturi Auto Suceava SA și Transporturi Auto Călători SA Botoșani. Dumitru Dîmbu, fost procuror șef al Secției de cercetări penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost reținut, arestat și trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție în primăvara anului 2014 .

 

Dosarul de corupție în care Dumitru Dîmbu era principal inculpat a fost întors la DNA București pentru completarea cercetărilor

 

Numele Dumitru Dîmbu a apărut într-o convocare a Adunării Generale a Acționarilor publicată de societatea comercială respectivă. La articolul 9 al acelei ordini de zi se va vota “împuternicirea administratorului societății, Dîmbu Dumitru, pentru a semna Hotărârea Adunării Generale extraordinare a Acționarilor și restul actelor necesare pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii”.

 

De precizat că la articole anterioare de pe aceeași ordine de zi a ședintelor Adunării Generale ordinare și extraordinare ale acționarilor de la Transporturi Auto SA Suceava programate amândouă pentru data de 3 mai 2017 se vizează revocarea și descăr­carea de gestiune a lui Micu Daniel și Hadăr Maria din funcția de administrator.