Ford înmatriculat în Lituania oprit de poliţişti în trafic: CINE era la volan

Un autoturism marca Ford Galaxy a fost verificat astăzi de către o echipă de poliţişti.

 

Joi, 1 martie 2018, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut a oprit, în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Ghireni, un autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în Lituania, condus de cetăţeanul român Alexandru C., în vârstă de 22 de ani.

 

Tânărul nu avea documentele asupra sa, iar în urma verificărilor suplimentare efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză nu deţine permis de conducere. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că tatăl său l-a sunat şi l-a trimis să aducă maşina în localitatea Ghireni, deşi ştia că acesta nu deţine permis de conducere.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

download from google play download from apple store