Flutur, sprijin pentru botoșănenii cu chirii explozive : Știu că și d-na senator stă la ANL-uri

Un grup masiv de persoane care locuiesc în apartamente ANL a fost primit de Cătălin Flutur la o discuție ce a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Botoșani.

 

Primarul le-a dat asigurări oamenilor că va depune toate eforturile necesare pentru rezolvarea acestei probleme prin care chiriile la blocurile pentru tineri au explodat anul acesta.

El a mai spus că din informațiile pe care le deține s-au implicat și parlamentarii, senatorul Doina Federovici mai ales, pentru că și ea locuiește la ANL : ”Problema a fost preluată și de parlamentari, mai ales de d-na senator care stă la ANL-uri”.

 

Primarul a declarat că merge luni la București, pentru discuții ce vor avea loc la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale.

 

”Le-am spus că voi fi prezent la această discuție, la București, luni de la ora 14:00, eu cred că vocea noastră, a primarilor va conta foarte mult, cu toate că sunt parlamentari care și-au asumat că vor face aceste demersuri. Dacă vine din mai multe locuri intervenția…eu știu cine o să spună că a rezolvat la final, printr-un comunicat de presă, dar nu contează, important este să se rezolve problema chiriașilor ANL”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

De asemenea, primarul a spus că va prinde în buget și banii necesari pentru inabularea apartamentelor ANL pentru ca persoanele interesare să poate cumpăra aceste locuințe.

 

”Au ridicat problema cumpărării acestor locuințe. Sarcina întocmirii cărților funciare și a apartamentării acelor blocuri este a Consiliului Local, a proprietarului. Și eu sunt siderat de ce măcar în ultimele trei exerciții bugetare și bugete aprobate nu au existat bani pentru așa ceva. Eu cred că a fost o scăpare ca să nu spun mai multe. Că bani, dacă mă gândesc, erau”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

În jur de 60 de persoane depuseseră cereri în trecut să cumpere locuințele ANL.

 

”Cei mai mulți își vor dori să cumpere, să plătească o rată decât să plătească o chirie. Și atunci ceea ce le-am spus dlor care au venit aici este că vom prinde anul acesta bani pentru cărțile funciare ca să-și rezolve problema cu cumpărarea apartamentelor”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Prețurile pentru cumpărarea locuințelor erau apropiate de cele practicate pe piața imobiliară.