Flutur: Rampa de la Botoşani putea încă să mai primească gunoi

 

Fostul primar al municipiului Botoşani a precizat cu privire la situaţia rampei de gunoi de la Botoşani că pe obiectivul amplasat la marginea oraşului şi care a fost astăzi, 17 iulie 2012 oficial închis, încă mai exista posibilitatea de a se depozita deşeuri.

În aceeaşi ordine de idei, Cătălin Flutur a adăugat că se respectă o decizie dată de forurile europene, mai ales în contextul în care, Botoşani are la dispoziţie alte două rampe unde pot fi transportate deşeurile. „Groapa din Botoşani putea încă să mai primească gunoi dar respectăm o decizie dată de Comisia Europeană pe de o parte, pe de altă parte societatea Urban Serv pierde suma pe care o primea de la Suceava, că aducea pe bani, în funcţie de cantitatea pe care o aduceau, era un preţ per tona de gunoi şi erau sume destul de frumoase, în jur de 1 miliard nu era o sumă de neglijat”, a spus fostul primar al municipiului. Cătălin Flutur a mai completat prin faptul că, oricum la rampa de gunoi care s-a închis recent capacitatea de stocare încă era una semnificativă şi practic nu era nici o problemă dacă erau depozitate şi tonele aduse din judeţul vecin, care nici într-un caz nu erau descărcate în mod gratuit. „Era o groapă de gunoi amenajată şi dacă aduceau, ce? Foarte bine, pentru că aveau unde să pună. Şi dacă se duceau în altă parte şi banii aceia erau în altă parte, nu ştiu la Bacău de exemplu, cine câştiga”, a întrebat retoric Cătălin Flutur.
Vezi AICI reacţii ale sucevenilor cu privire la închiderea rampei de gunoi
CITEŞTE ŞI:
Sucevenii îl fac ţărănoi pe Ţurcanu cu gunoiul adus la Botoşani