Pagube uriaşe în judeţ în urma potopului: VEZI situaţia

 

Instituţia Prefectului a făcut publică o nouă situaţie estimativă cu privire la pagubele produse în judeţul Botoşani de vijelia din noaptea de duminică spre luni. Astfel, în urma acestui negru bilanţ, au fost afectate un număr de comune din teritoriu, aproape 2.600 de locuinţe şi peste 22.000 de hectare de teren agricol.

Sub rezerva faptului că mai sunt informaţii de venit din teritoriu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ca secretariat al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a transmis următoarea centralizare a efectelor produse de fenomenele meteo periculoase din noaptea de 15 spre 16 iulie 2012:
Comune afectate -  14 respectiv Ungureni, Vârfu Câmpului, Unţeni, Dângeni, Brăieşti, Cândeşti, Văculeşti, Nicşeni, Vlăsineşti, Lozna, Dobârceni, Hăneşti, Lunca şi Mihălăşeni.
Locuinţe afectate – 2564  din care la  Ungureni: 765,  la Nicşeni: 585 în timp ce la Cândeşti: 500 de imobile.
Gospodării şi anexe: 3096
Obiective social-economice – 43  din care 13 şcoli şi grădiniţe, 3 biserici, 3 unităţi sanitare, 3 blocuri de locuit.
Terenuri arabile - 22.827 hectare”, se arată în comunicatul transmis de Prefectură.