Pe lângă spitalul de copii, se va construi și un institut oncologic şi chirurgie cardiovasculară.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi managerul Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache, şi au discutat despre aprobarea a 70 de posturi pentru rezidenţiat la Spitalul de Urgenţă Suceava.
De asemenea, despre construirea unui spital de copii, cu 250 de paturi, un proiect în valoare de 100 milioane de euro, dar și despre înfiinţarea unui Institut oncologic la Suceava şi a unei secţii de chirurgie cardiovasculară, scrie Monitorul de Suceava. Preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, a declarat că ministrul Costache a apreciat proiectele de dezvoltare a infrastructurii spitaliceşti din Suceava şi „va susţine implementarea acestora”.
De asemenea, a arătat şeful administraţiei judeţene, alocarea acestor posturi reprezintă atât un avantaj pentru pacienţi, cât şi pentru buna pregătire a medicilor rezidenţi, din care mulţi vor rămâne angajaţi ai Spitalului Judeţean Suceava.
„În felul acesta Spitalul Judeţean Suceava devine, practic, un spital-şcoală. Ministrul Sănătăţii a fost plăcut impresionat de proiectul construcţiei unui spital de copii în Suceava, care să se adreseze unei populaţii de 1,3 milioane de locuitori, în special judeţele Suceava şi Botoşani. Avem atât terenul, cât şi proiectul pentru noul spital de copii. Acesta va avea o capacitate de 200-250 de paturi şi va costa 90-100 de milioane de euro”, a declarat Gheorghe Flutur.
Potrivit acestuia, ministrul Sănătăţii a apreciat „curajul şi prezentarea bine argumentată a echipei manageriale de la Suceava” şi a spus că pentru un astfel de proiect şi o astfel de abordare nu poate spune ”nu”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: