Blindat cu 500 de petarde și pocnitori, ridicat de jandarmi de la tarabele din piață

Jandarmii le recomandă părinților să nu încurajeze și să nu le permită copiilor folosirea amestecurilor pirotehnice.

 

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care comercializa produse pirotehnice interzise în Piața Centrală din municipiul Dorohoi în dimineața zilei de duminică, 15 decembrie, a fost depistat de jandarmi, fiind condus la sediul Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi din localitate în vederea întocmirii actelor procedurale.

 

În urma controlului efectuat, jandarmii au găsit asupra bărbatului 493 de petarde și pocnitori, pe care intenționa să le vândă persoanelor care treceau prin zona pieței.

 

Actele de sesizare a organelor de urmărire penală, întocmite de jandarmi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, vor fi înaintate spre competentă soluționare polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu produsele pirotehnice ridicate în vederea confiscării.

 

Jandarmii atrag atenția asupra riscurilor generate de obiectele de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde, pocnitori, etc.) din punct de vedere legal și al sănătății, recomandând părinților să nu încurajeze și să nu le permită copiilor folosirea acestora.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store