Florin Țurcanu, după suspendarea sa din funcție: Nu mai sunt numărul 1 în județ

La scurt timp după pronunțarea deciziei prefectului Costică Macaleți cu privire la încetarea mandatului președintelui Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, acesta prezintă primele puncte de vedere.

 

Florin Țurcanu a declarat că se declară bucuros că, în sfârșit, prefectul s-a pronunțat, dar că nu se aștepta ca aceasta să fie decizia sa.
„Așa cum era de așteptat, sunt bucuros că prefectul a avut un punct de vedere, avem un ordin, prefectul a considerat că mandatul președintelui de Consiliu încetează astăzi. Avem acest ordin, am anunțat și înainte că nu mă așteptam, voi folosi toate pârghiile legale începând de astăzi. Dar astăzi sunt aici, de astăzi plec, dar nu mai sunt numărul unu în județ”, a declarat Florin Țurcanu.
Acesta a punctat faptul că decizia venită din partea Prefecturii confirmă „că nu s-a pus la cale nici un pact pentru menținerea mea în funcție”.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Este OFICIAL : Țurcanu e istorie, prefectul l-a demis din funcție