Florin Țurcanu a plătit o expertiză greșită cu peste 6.500 de lei

Comandată încă de anul trecut, expertiza privitoare la casa construită pentru familia Țurcanu, de către un expert desemnat de instanță, este gata.

 

A fost solicitată de apărare, cu intenția de a se stabili cu exactitate atât valoarea edificiului ridicat pe Aleea Pajiștii de lângă cartierul Lebăda cât și cheltuielile efective cu materialele de construcție și manopera.

 

Procurorii DNA au fost de acord cu această expertiză evaluatorie, cu condiția ca și Ministerul Public să aibă un expert care să presteze aceeași muncă.

 

Expertul apărării a fost plătit de unul dintre inculpați, respectiv fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, suma achitată fiind de 6.500 de lei.

 

Când a fost însă gata raportul întocmit de expert, avocații lui Florin Țurcanu au constatat că acesta a făcut o schiță din care nu se înțelegea mai nimic. Și evident, au solicitat schimbarea expertului.

 

„Expertul are 70 de ani și nu pricepe ce trebuie făcut acolo. El a cerut de la constructor date pe care trebuia să le stabilească el. Nu înțelegem schița, s-a uitat și dl Țurcanu și nu înțelege nici el nimic”,

A arătat unul dintre avocați în fața instanței de la Tribunalul Botoșani

 

Judecătorul de caz a respins solicitarea de înlocuire și a acordat un nou termen pentru expert pentru a-și duce treaba la bun final, el având acces la documentele din dosarul penal dar și posibilitatea de a se deplasa la fața locului, pentru întocmirea raportului de expertiză.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store