MOTIVUL pentru care nu poate fi modernizat Stadionul Municipal

Modernizarea stadionului pare să fie o problemă fără rezolvare, la acest moment. Cel puțin asta declară viceprimarul Cosmin Andrei, care spune că deși s-au alocat bani pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate, timp de doi ani nu s-a organizat o licitație în acest sens.

 

Anul trecut, respectiv în 2017, Primăria ar fi trebuit să organizeze licitație pentru efectuarea SF-ului. În 2018, această sarcină a fost transferată, prin Hotărâre de Consiliu Local către Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA).

 

Din nou, liniște.

 

Ca atare, viceprimarul Cosmin Andrei i-a transmis o solicitare scrisă primarului Cătălin Flutur, pentru a i se delega atribuțiile privitoare la modernizarea Stadionului Municipal.

 

”A fost prevăzuta de 100.000 de lei, în anii precedenți, atât 2017 cât și 2018 pentru întocmirea acestui studiu de fezabilitate privind  reabilitarea stadionului. Cum  lucrurile nu s-au mișcat îmi exprim intenția într-o formă scrisă și îi solicit dlui primar să mă delege să mă ocup de acest obiectiv de investiții. Sunt optimist că voi primi un răspuns favorabil. Îmi asum acest lucru pentru că am mai inițiat încă un demers care vine în sprijinul reabilitării stadionului”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Înainte de a-i solicita primarului delegarea de atribuții, vicele PSD a avut o interpelare în plenul municipal. Și a primit un raport scris de câteva pagini, din partea conducerii DSPSA privitor la motivul care a stat la baza neorganizării unei licitații pentru SF-ul de la stadion.

 

”Am făcut această solicitare printr-o interpelare în ședința de Consiliu Local și am primit un răspuns scris din partea directorului DSPSA. Aici se invocă un cadru legal prin care nu pot realiza acest studiu de fezabilitate, deoarece acest stadion a mai fost reabilitat în urmă cu ceva timp. Noi reabilitări se fac la 5 ani”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Ultimele lucrări importante care au fost efectuate la stadion, sunt din urmă cu exact 5 ani de zile, când FC Botoșani a promovat în prima ligă, iar arena sportivă avea nevoie de omologare pentru Liga 1.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store