Florin Acsinte a rămas fără banderola de căpitan  - AFLĂ cine i-a luat-o

 

Fundaşul botoşănean Florin Acsinte a pierdut banderola de căpitan imediat după accidentarea suferită care l-a scos pentru o perioadă din teren. Cel care i-a luat locul în această postură a fost iniţial Valeriu Bordeanu în meciul disputat în deplasare la Bacău, care i-a înmânat-o în  partida cu Viitorul Constanţa portarului Vasile Curileac.
În acest sezon competiţional banderola de căpitan a fost iniţial împărţită între Marius Matei şi Florin Acsinte, încă de când pe banca tehnică de la FC Botoşani se aflau cuplul de antrenori Marius Popescu – Mihai Nădăban. Ulterior, banderola a fost purtată de Vali Bordeanu şi deVasile Curileac, cel din urmă fiind cel care o va purta, se pare şi în returul campionatului. Decizia aparţine actualului antrenor principal de la gruparea fanion a judeţului. „A fost Vali la Bacău dacă ar fi fost Curileac şi la primul joc tot el ar fi fost căpitan şi la jocul de la Bacău. A mers pe ideea că este un jucător cu experienţă, care vede tot jocul şi din spate şi chiar dacă nu îl cunoşteam foarte bine zic eu că are capacitatea de a-i mobiliza pe ceilalţi şi este foarte important, aceasta este decizia mea. Vom vedea în retur dar eu ce m-am hotărât la un moment dat, nu mă mai sucesc. Rolul de căpitan este important într-o echipă, la fel de important este să găseşti şi persoana potrivită că nu toţi pot să fie căpitan”, a declarat Costel Orac, antrenor principal FC Botoşani. (G.E.)