Florescu de la Botoşani promovează Liga 1 alături de cea mai înaltă prezentatoare din România – VIDEO & FOTOGALERIE
În premieră pentru Botoşani, unul dintre spoturile de promovare a celei
mai importante competiţii fotbalistice din România are în prim plan un
botoşănean.
Ştefan Florescu, devenit cunoscut în toată ţara după ce a fost finalist la prima ediţie a show-ului „Românii au talent” de la Pro TV, a fost solicitat de Look TV şi Look TV Plus să filmeze un promo pentru noul sezon din Liga 1. Acesta a filmat în Braşov, Sibiu, în Bucegi, pe Transfăgărăşan, la Castelul Peleş, dar şi la Cluj, Alba Iulie şi Bucureşti, pe Arena Naţională. Tânărul apare în respectivul spot alături de Roxana Ciuhulescu, devenită cunoscută ca prezentatoare la ProMotor şi jurnalistul Horia Ivanovic. „Da, ai înţeles bine, fotbalul vine la Look TV”, anunţă realizatoarea TV, în timp ce ziaristul sportiv spune că, „Liga 1 şi Cupa Ligii vin la Look TV şi Look Plus. Să facem show”. Cele două posturi de televiziune au fost controlate de Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj, care a ieşit din acţionariat tocmai pentru a putea perfecta afacerea.