Fiul mijlociu al primarului se însoară la cort, Buhăianu e naş

 

Mircea Flutur a hotărât brusc să se însoare peste două luni cu iubita sa, Manuela. Cum nu s-a gândit din timp la nuntă, familia primarului Cătălin Flutur nu a reuşit să găsească nici o sală liberă la vreun restaurant din oraş aşa că s-a hotărât ca nunta să se ţină la cort, scrie Adevărul de Seară.

Mircea Flutur (foto Facebook) are 21 de ani şi este student la Farmacie în Iaşi. Iubita sa  Manuela este cu patru ani mai mare de cât el şi a absolvit Facultatea de Kinetoterapie. Cei doi s-au întâlnit în urmă cu doi ani la Iaşi, în Copou şi de atunci sunt nedespărţiţi. Zilele trecute, Mircea s-a hotărât brusc să o ceară pe Manuela de soţie, iar nunta a fost fixată pe 30 iulie, adică peste două luni. Cum toate sălile de nunţi din oraş sunt ocupate, fiind rezervate încă de anul trecut, nu a fost găsit niciun restaurant liber. Nici măcar soacra mare, Gabriela Flutur, care este director la Hotel Rapsodia nu a reuşit să facă rost de o sală. În aceste condiţii, petrecerea se va ţine într-un cort special amenajat în curtea casei primarului de la  Alfa Land. Naşii mirilor vor deputatul Cătălin Buhăianu şi soţia sa Cristina, pe care Mircea şi Manuela i-au cunoscut în timpul unei excursii în China