Firma de sondaje folosită de PSD îl dă pe Portariuc primar detaşat

 

După o treime din mandat primarul Ovidiu Portariuc ar câştiga încă aproximativ 5% dintre opţiunile de vot ale botoşănenilor, conform unui sondaj efectuat în octombrie de PIAR Media, firmă cu care PSD Botoşani colaborează de patru ani. Edilul şef ar fi votat de 51,7% dintre persoanele cu drepturi electorale în condiţiile în care la alegerile de anul trecut a avut aproape 47%, în timp ce fostul primar Cătălin Flutur ar înregistra o scădere cam cât creşterea actualului şef la administraţiei locale, de la 40% la 34,4%.

sondaj ovidiu portariuc catalin flutur

La încredere Portariuc şi Flutur aproape la egalitate

Candidatul anunțat de PNL pentru Primăria Botoșani, Viorel Iliuță, s-ar clasa pe locul trei, la mare distanță de primele două locuri, cu 6,2% din totalul voturilor exprimate, iar restul politicienilor analizați ar obține rezultate sub marja de eroare a sondajului.
În schimb, la capitolul încredere, Ovidiu Portariuc ar fi aproape egal cu Cătălin Fluture, 37,6% la 37%, în timp ce președintele Consiliului Județean Botoşani, Florin Țurcanu, s-ar plasa pe locul trei cu de 31,9%.

Pe liberali aproape că nu i-ar mai vota nimeni

Pe următoarele locuri în topul încrederii s-ar afla președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, cu 28% și actualul prefect, Costică Macaleți, cu 26%. Urmează deputații Mihai Baltă, cu 23,5% și Tamara Ciofu, cu 22%. Tot de încrederea a 22% dintre locuitorii municipiului s-ar bucură și senatorul Doina Federovici, în timp în favoarea deputatului Cristian Roman s-ar fi pronunțat doar 17,5%, aproape la egalitate cu candidatul PNL pentru Primăria Botoșani, Viorel Iliuță a cărui cotă de încredere este 17%.

Primul parlamentar al PNL are abia 12,6%

La întrebarea “Care dintre parlamentarii de Botoșani considerați că a fost cel mai activ de la alegerile de anul trecut până în prezent?”, deputatul PSD Tamara Ciofu a obținut prima poziție cu 22,2% din răspunsurile valide ale locuitorilor din municipiul Botoșani. Aceasta este urmată de deputatul social-democrat Mihai Baltă, cu 16,7% dintre răspunsuri și de deputatul PDL, Cristian Roman, cu 15,5%. Locul patru este ocupat de Viorel Grigoraș, cu 12,6%, urmat de senatoarea Doina Federovici cu 6,5% și deputatul Andrei Dolineaschi cu 6%.
Sondajul a fost realizat în perioada 3-10 octombrie, de societatea PIAR Media, firmă care colaborează cu PSD Botoşani încă de la alegerile prezidenţiale din 2009.
CITEŞTE ŞI:
 Sondaj în oraş: Dacă se face referendum votaţi pentru demiterea lui Portariuc? DOCUMENT
[[banner]]
VEZI CÂND A FĂCUT PSD BOTOŞANI PUBLIC PRIMUL SONDAJ REALIZAT DE PIAR MEDIA:
 Geoană e primul pe judeţ în sondajele PSD