Firma condusă de fiul lui Iftime, achiziție de 1 milion de lei: O poveste de succes construită timp de 26 de ani

Noua investiţie vizează departamentul de echipamente şi utilităţi, ce reprezintă principalul domeniu de activitate al companiei.

 

În urma unei investiţii în valoare de 1 milion lei, Vestra – firma condusă de Vlad Iftime, fiul omului de afaceri Valeriu Iftime, îşi consolidează portofoliul de active prin preluarea companiei Chrisden Arimex.

 

Potrivit ziarului Bursa, odată cu preluarea Chrisden, Vestra diversifică şi completează portofoliul de soluţii şi echipamente, crescând, în acelaşi timp, adresabilitatea companiilor de termoficare din România.

 

"Suntem încântaţi să adăugăm în portofoliul nostru experienţa companiei Chrisden pe piaţa locală, o poveste de succes construită timp de 26 de ani. Această achiziţie ne oferă accesul la expertiza locală din domeniul utilităţilor de tip industrial şi ne poziţionează strategic în efortul nostru de a sprijini companiile de termoficare prin folosirea de produse premium ce contribuie la creşterea eficienţei de distribuţie a agentului termic. Credem în continuare în sustenabilitatea proiectelor pe care le implementăm, fiabilitatea produselor şi serviciilor fiind laitmotivul companiei noastre care adaugă valoare atât la nivel de business, cât şi în ceea ce priveşte infrastructura termică, întrucât calitatea este cea care asigură un număr limitat de intervenţii necesare pentru întreţinere",

Vlad Iftime, Managing Partner Vestra.

 

Noua investiţie vizează departamentul de echipamente şi utilităţi, ce reprezintă principalul domeniu de activitate al companiei.

 

"Intrăm într-un an nou în care scumpirile rămân pe un trend ascendent, iar contextul geopolitic este în continuare unul încărcat. Cu toate acestea, continuăm să fim alături de clienţii noştri şi depunem toate eforturile pentru a menţine constante costurile cu furnizorii, aceasta fiind una dintre cele mai mari provocări ale noului an. Avem, încredere că prin achiziţiile pe care le facem mărim aria de expertiză şi impactul proiectelor pe care le întreprindem",

Vlad Iftime, Managing Partner Vestra.

 

(Foto: Bursa.ro)