Valoarea proiectului depășește 6,2 milioane de lei, adică aproximativ 1,3 milioane de euro.
Proiectul Consiliului Județean Botoșani care vizează consolidarea pentru reducerea riscului seismic și lucrări de intervenție pentru creșterea eficienței energetice la clădirea Protecției Civile, fosta Apărare Locală Antiaeriană, unde în prezent funcționează SMURD, se regăsește pe lista primelor 50 de selectate la finanțare în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, finanțat de Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Am promis că vom valorifica orice axă de finanțare pe care o putem accesa și asta facem. Ne dorim să atragem cât mai multe investiții în județ pentru a-l dezvolta. Clădirea de la Protecția Civilă este una care îmbogățește patrimoniul județului nostru, chiar dacă nu se regăsește pe lista monumentelor istorice. Vom continua să căutăm soluții de finanțare pentru reabilitarea și valorificarea patrimoniului Botoșaniului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În cadrul acestui program, Consiliul Județean Botoșani a mai depus și un proiect care vizează consolidarea clădirii Sanatoriului Podriga. Valoarea acestui proiect, care se află în etapa de evaluare, depășește 10,2 milioane de lei.
În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanțare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri. În primele 50 de proiecte selectate se regăsesc 19 instituții de învățământ, 13 edificii socio-culturale, 11 blocuri de locuințe, patru clădiri administrative și trei unități de sănătate. Clădirile sunt din București, Argeș, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Prahova, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 738 milioane de lei.