Film premiat la Cannes pentru cinefilii din Botoșani - VIDEO

În aceste zile îl mai puteți vedea pe marele ecran și pe Vlad Ivanov.

 

Cinema Unirea Botoșani anunță programul pentru weekend și săptămâna următoare, oferta fiind una pentru toate gusturile. Iubitorii de film îl mai pot vedea încă și pe Vlad Ivanov în recenta peliculă premiată internațional, ”Apusul”. Peste doar câteva zile, actorul va primi titlul de Cetățean de Onoare al orașului natal, eveniment care vine să îl sărbătorească pe Vlad Ivanov chiar la împlinirea vârstei de 50 de ani.

 

Programul de la Cinema Unirea aduce și o peliculă premiată la Cannes, ”Lazzaro felice” / ”Fericit ca Lazăr”, o alegorie italiană a regizoarei Alice Rohrwacher. Un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, care a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes.

 

În film îi vom vedea pe Adriano Tardiolo, Agnese Graziani, Luca Chikovani, Alba Rohrwacher, Sergi López, Natalino Balasso.

 

Traiul idilic din Inviolata (Italia) este dominat de „Regina Țigărilor”, marchiza Alfonsina de Luna, proprietara unei plantații de tutun, unde trudește Lazzaro, un tânăr naiv din cale-afară. Considerat adesea redus mintal de către consăteni, Lazzaro se împrietenește cu Tancredi, nepotul marchizei, un tânăr nobil înzestrat cu o imaginație extrem de bogată, care dorește să-și însceneze răpirea.

 

Lucrurile se complică atunci când apare poliția, descoperind un lucru extrem de important despre comunitatea de sclavi din Inviolata.

 

VEZI programul complet la Cinema Unirea Botoșani:

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store