Reprezentanţii Primăriei Botoşani susţin că vor purta o serie de discuţii pentru a ajunge la o decizie finală privitoare la organizarea Festivalului Verii pentru botoşăneni în cursul zilei de marţi, 13 septembrie, sau cel mai târziu, a doua zi. Locaţia aleasă ar fi Piaţa Revoluţiei pentru derularea acestei acţiuni. „În funcţie de discuţia pe care o vom avea, vom pune în balanţă şi cele bune şi cele rele, vom chema şi firma care şi-a manifestat intenţia pentru a organiza acest festival, dacă se va hotărî din partea administraţiei locale că se face acest festival, vom vedea exact locaţia să nu se distrugă nimic, să nu se strice nimic, să o facem în aşa fel încât să nu deranjăm sau să deranjăm cât mai puţin şi atunci vom lua şi o decizie finală care se va materializa până la urmă printr-un contract cu ei”, susţine viceprimarul Florin Ghiorghiţă. De asemenea, se pare că solicitarea venită din partea firmei organizatoare din Iaşi privind amânarea datei iniţiale stabilită pentru festival ar avea la bază şi o serie de sume acordate sub formă de avans artiştilor contractaţi pentru a cânta la Botoşani. „Ei au deja un contract, s-au plătit şi nişte avansuri pentru cântăreţii respectivi, de asta s-a şi propus organizarea acestui festival la finele lunii septembrie”, a mai spus Ghiorghiţă. Printre trupele invitate să cânte la Botoşani se numără HI-Q, Karaoke Still, Fără Zahăr, Spitalul de Urgenţă, Banditos, Paola şi Mandinga. (G.E.)