Femeie izbită de o dubiţă - haos, maşini pe trotuare, claxoane – GALERIE FOTO

 

Nebunie rutieră miercuri seară în zona industrială a municipiului Botoşani. Un tânăr şofer, aflat la volanul unei dubiţe, a lovit o femeie. Maşina venea dinspre Dorohoi, iar botoşăneanca a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis. Conducătorul auto a frânat cât a putut, a tras de volan în dreapta, însă tot a agăţat-o cu partea din stânga. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean, iar la faţa locului s-a creat o adevărată nebunie.

Circulaţia a fost blocată pentru ca poliţiştii criminalişti şi cei de la rutieră depalsaţi la faţa locului să facă măsurători. În aceste condiţii s-a creat un ambuteiaj pe sute de metri, pe ambele sensuri de mers. Unii şoferi nu au mai avut răbdare şi au rulat pe trotuare, virând dreapta spre şoseaua de centură, numai că au trebuit să facă cale întoarsă deoarece pe acel tronson circulaţia este închisă din cauza alunecărilor de teren. Revenirea acestora a sporit isteria din zonă. Mai multe echipaje de poliţie au dirijat circulaţia, unul acţionând la Electroalfa, iar celălalt ceva mai jos de Electrocontact. „Femeia s-a angajat în traversare, pe sensul Cătămărăşti – Botoşani circula o dubiţă, a proiectat femeia pe carosabil. Mometan s-a terminat de efectuat cercetarea la faţa locului şi se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului”, ne-a declarat inspectorul Dragoş Giurgiu, de la serviciul criminalistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Şoferul a fost testat, iar rezultatul a fost zeco. Acesta a refuzat să dea vreo declaraţie, însă a povestit prietenilor că a făcut totul pentru evitarea accidentului, că a lovit uşor femeia şi că aceasta iniţial ar fi vrut să plec. Totşi, la faţa locului rămăsese o pată de sânge ţi plasa pe care femeia o avea în mână. (S.B.)