Femeie în toată firea prinsă ruptă de beată la volan

Vremurile în care doar bărbații aveau probleme cu urcatul la volan după consumul de băuturi alcoolice par să fi apus de mult. La mijlocul acestei săptămâni a venit o nouă confirmare.

 

O botoșăneancă de 43 de ani, cu domiciliul în municipiul reședință, a fost prinsă de polițiști conducând în stare de ebrietate. S-a întâmplat joi seară, la Petricani, sat aparținător al orașului Săveni, pe DJ 292, unde a fost opristă în trafic de ”oamenii legii”. Văzând starea în care se află aceștia au decis să o testeze cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferiței i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, i s-au întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.