Se știe deja că președintele FC Botoșani, după gruparea locală de fotbal, susține echipa Dinamo. Aseară însă, victoria botoșănenilor nu a fost una tristă pentru el.
Din contră.
”Am fost cel mai bucuros în 2014 la inaugurarea nocturnei când a fost un stadion arhiplin și o atmosferă extraordinară pe care am trăit-o. A fost cea mai frumoasă seară a mea de când sunt la fotbal. În seara asta, băieții ne-au făcut la fel o seară minunată, s-au comportat exemplar, u fost concentrați, au fost exact cum le-a cerut Leo din punct de vedere tactic”
Cornel Șfaițer, președinte FC Botoșani
În schimb, dacă botoșănenii au avut victoria de partea lor, în schimb, oaspeții au dat lecții cu o galerie superbă.
Ceea ce FC Botoșani nu mai are.
”La Dinamo într-adevăr este greu, este presiune mare, este un brand al fotbalului românesc. Nu întâmplător, chiar în momentele grele sunt susținuți de fani pentru că au un istoric. Dar să nu uităm că am avut și noi o galerie frumoasă, tot eu personal m-am ocupat la timpul respectiv, la începutul drumului nostru în liga 1, sperăm să avem din nou o galerie frumoasă”
Cornel Șfaițer, președinte FC Botoșani