Femeie bătută și tăiată cu sticla de propriul soț, copiii martori la întreaga scenă

Violența în unele familii din Botoșani este nelipsită, iar nu de puține ori se ajunge chiar până la proces.  Este și cazul unei femei din municipiul reședință de județ care a fost bătută până la sânge chiar de soțul ei.

 

După mai multe anchete, respectivul bărbat a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, iar procesul se află pe rolul Judecătoriei Botoșani și este în faza probelor testimoniale.

 

La ultimul termen a depus mărturie mama botoșănencei bătute. Ea și-a amintit cu exactitate ce anume s-a întâmplat pe 22 noiembrie 2017 când fiica ei a fost lovită. Și-a amintit și faptul că atunci nu a fost pentru prima dată când fiica ei lua bătaie de la partenerul de viață.

 

„Era beat, a bătut-o, a spart un geam, apoi cu o bucată de sticlă a tăiat-o la un picior. Fiica mea a plecat la spital și când s-a întors nu a mai primit-o în casă”,

a povestit femeia.

 

În continuare, botoșăneanca a povestit că fiica ei a chemat Poliția. Astfel că polițiștii au spart ușa, iar bărbatul a fost dus într-un final la Secția de Psihiatrie.

 

De altfel,  ea a susținut că bărbatul o bătea frecvent pe fata sa și că toți banii pe care îi câștiga îi bea. Și că a avut inclusiv și ordin de protecție. În zadar însă pentru că nu l-a respectat.

 

La termenul următor vor fi audiate și cele două fete rezultate din căsnicia celor doi, una în vârstă de 18 ani iar cealaltă de 16 ani.

 

Și asta deoarece cele două au fost martore la scena cumplită petrecută între părinții lor. În prezent divorțați.

 

Bărbatul violent nu a fost prezent în sala de judecată la acest termen.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store