Federovici anunță consolidarea a 100.000 locuri de muncă prin taxa de timbru

 

Guvernul a adoptat marţi noua formulă de calcul pentru timbrul de mediu, despre care senatorul Doina Federovici susţine că este rezultatul consultărilor publice iniţiate de Guvernul Ponta şi ţine cont în egală măsură de interesul autorităţilor, de cel al cetăţenilor şi de cel al agenţilor economici din industria auto.
Potrivit social-democratei, este prima formulă ce vizează în mod real poluarea şi se adapteaza la realitatea din România.
Doina Federovici taxa de timbru auto  “Timbrul de mediu reprezintă o măsură utilă ce va avea ca scop protejarea mediului, prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon, şi stimularea vânzării de autoturisme noi pe piaţa din România, această decizie consolidand peste 100.000 de locuri de muncă în industria auto”,
declară Doina Federovici.
Reprezentanta PSD în Parlament menţionează că autovehiculele Euro 6, cele electrice şi cele hybrid nu vor plăti timbrul de mediu, existând prevederi similare atât pentru maşinile cumpărate din România, cât şi pentru cele achiziţionate dintr-un alt stat membru al UE. De asemenea, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat deja acest tip de taxă în anumite forme. Astfel, formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor cărora le corespund norma de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.
“Sunt convinsa că ordonanţa aprobată de guvernul Ponta va asigura un cadru legislativ clar şi coerent, înlăturând astfel haosul legislativ existent în perioada guvernării PDL. De asemenea, decizia de a acorda prime pentru cei care folosesc maşini electrice sau total nepoluante şi preocuparea de a avea acordul tuturor părţilor implicate în industria auto pentru această ordonanţă de urgenţă este mai mult de cat lăudabilă”,
afirmă senatorul Doina Federovici.

Aspecte relevante ale ordonanţei:

•    Se impune mult mai clar principiul “poluatorul plateste”.
•     In formula de calcul prezenta nu mai este dominanta capacitatea cilindrica, inclusa oricum in impozitul local.
•    Taxa autentica, pentru ca se calculeaza in principal in functie de emisia de CO2 (luate in calcul in intregime pentru timbru, fata de 30% in legea in vigoare), inscrisa in documentele de omologare.
•    Noul timbru mentine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 si mareste cotele pentru tehnologiile Euro 4 si Euro 3.
•    Pentru masinile cu tehnologii mai slabe (Euro 2, Euro 1 si non-Euro), cu durata mult mai mica de functionare, timbrul de mediu va scadea. Aici este o diferenta importanta fata de taxa actuala, care nu includea scaderi importante la acest capitol si se ajungea ca, pentru masini foarte vechi, sa fie virtual imposibila vanzarea din cauza valorilor foarte mari ale taxei.
•    Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3.

Sunt exceptate de la plata timbrului de mediu

1.    autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;
2.    persoanele cu dizabilități;
3.    autovehiculele forţelor armate, forţelor de securitate a statului, de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră, pompieri și ambulanțele.
4.    autovehiculelor istorice;
5.    autovehiculele hibride și electrice;
6.    autovehiculele intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit;
7.    autovehiculele destinate competiţiilor sportive;
8.    autovehiculele dobândite prin moştenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii;
 În termen de 15 de zile de la data publicarii prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României vor fi elaborate normele metodologice de aplicare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 15 martie 2013.
CITEŞTE ŞI:
 Demers senatorial pentru plata unui constructor