FC Botoşani vinde abonamente şi după debutul noului sezon – ce primesc suporterii

FC Botoşani continuă vânzarea de abonamente pentru sezonul competiţional 2018-2019 chiar şi după începerea acestuia. Oficialii clubului au hotărât să continue operaţiunea până vineri la ora 14:00.

 

Şi aceasta pentru că abia în acea seară roş-alb-albaştrii evoluează pentru prima dată pe teren propriu în noua ediţie de Liga 1.


Microbiştii care au achiziţionat deja abonamente au primit câte o eşarfă cu însemnele clubului, iar pentru ceilalţi se va organiza o tombolă la meciul cu Astra Giurgiu care se va disputa pe data de 11 august. Atunci, prin tragere la sorţi se vor acorda suporterilor posesori de abonamente echipamente de joc ale foştilor jucători şi zece mingi cu autografele noilor transferaţi.


786


de abonamente s-au dat până pe data de 24 iulie.


Anul trecut clubul a vândut 1.003 abonamente până pe 31 iulie.


Între 150 şi 450 de lei, în funcţie de zona ocupată pe Stadionul Municipal, costă un abonament.  

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL