FC U 1948 Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit duminică într-o partidă din cadrul etapei a IV-a din play-out-ul SuperLigii și care s-a terminat cu scorul de 4 - 1.
Meciul a început cu un moment emoționant. Alexandru Țigănașu a primit un tricou special pentru 300 de meciuri în Liga I, chiar de la fiica sa, Alex Anisia și nepotul lui Alex Rareș.
Prima ocazie a meciului a aparținut echipei gazde. În urma unei centrări, mingea a ajuns la Sadiku, dar acesta a reluat peste poartă dintr-o poziție bună.
În minutul 18, botoșănenii au primit penalty, dar arbitrul a întors decizia în urma unei analize VAR.
Primul gol aparține FCU Craiova, în minutul 20 prinBlănuță, în urma unei lovituri de cap din interiorul careului.
Prima repriză a fost prelungită cu trei minute.
A doua repriză a început cu ocazia celor de la FC Botoșani, prin Ofosu, care aflat într-o poziție excelentă nu reușește să trimită pe spațiul porții.
În minutul 57 a venit primul gol în poarta oltenilor, înscris de Lopez, cel care a marcat golul egalizator dintr-un penalty obținut de Ofosu.
Echipa se schimbă pentru olteni în minutul 63: Vlad Pop a fost înlocuit de Eugen Trică cu Vlad Achim.
În minutul 65, Aurelian Chițu este avertizat cu un cartonaș galben, iar după cinci minute este eliminat, primindu-l și pe cel de-al doilea și implicit pe cel roșu.
Mailat intră pe teren în locul lui Ofosu, iar în minutul 76, Mitrov are o incursiune în careu, șutul său este respins de Gurău, iar mingea ajunge la Mailat care o trimite în poartă și îi aduce pe roș-alb-albaștri în avantaj.
După două minute, scorul devine 3-1 în favoarea botoșănenilor după o foarfecă de senzație a luiLopez.
Enzo Lopez a văzut cartonașul galben, din cauza faptului că și-a dat tricoul jos după ce a marcat.
Minutul 85 aduce schimbarea lui Romario Benzar cu Petro Charles.
Au fost acordate cinci minute de prelungiri, iar în minutul 90+1, Florescu a marcat și el după o fază ciudată, mingea rostogolindu-se în poartă după ce optarul moldovenilor a căzut.
Final 4-1
Iată echipele:
FC Botoșani: Ducan, Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu, Filip, David, Dican, Mouaddib, Lopez, Ofosu
FCU 1948 Craiova: Gurău, Compagnucci, Lacroix, Lekiatas, Padula, Albu, Pop, Baeten, Sidibe, Chițu, Blănuță
În urma acestei victorii FC Botoșani părăsește pozițiile direct retrogradabile și urcă pe locul 8, de baraj, în playout-ul SuperLigii, cu 17 puncte.
Locul îl poate însă pierde dacă tot astăzi Dinamo o învinge pe Politehnica Iași.
La meciul contra FCU 1948 Craiova au fost prezenți 4.216 spectatori.