FAZA ZILEI: Transfer fără „bălăcăreală la tv” în Liga 1 – Condiția UNICAT pusă pentru un jucător

Unul dintre cele mai de notorietate transferuri din liga profesionistă de fotbal din România este pe cale să fie perfectat însă, în condiții unicat.

 

Patronul celor de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, trebuie să-i dea lui Gigi Becali un răspuns la oferta pe care i-a făcut-o. În acest moment este singura propunere concretă, chiar dacă sunt mai multe grupări din ţară şi din străinătate care au anunţat că după finalul campionatului vor avansa suma pe care sunt dispuse să o achite. Tocmai de aceea patronul FCSB-ului insistă pentru grăbirea lucrurilor.

 

"Cred că vrea şi dlui să ştie cum să-şi facă planurile. Dar eu mă simt responsabil pentru Olimpiu şi o să discut cu el, să vedem ce-şi doreşte şi el. Poate nu vrea să meargă. Dacă decidem că totul e în regulă, o să-i spun dlui Becali să-i treacă în contract o clauză prin care dacă îl beşteleşte o dată, de două ori cum a făcut şi cu alţi jucători, atunci să-l lase să plece în altă parte. Pentru că nu ştii cum reacţionează jucătorul. Unul ca Budescu trece uşor peste vorbe, altul, ca Alibec, pune la suflet şi vedeţi ce i se întâmplă",

a explicat Valeriu Iftime pentru Digi Sport.

 

În primăvară, după ce s-a aflat că FCSB îl vrea pe puştiul care abia împlinise 18 ani, se ajunsese la 700.000 de euro, dar ulterior suma înaintată de Becali a coborât cu 100.000 de euro. Marţi, Ifttime a recunoscut că între solicitarea sa şi propunerea lui Becali diferenţa este foarte mare. A refuzat să dezvăluie vreun preţ, dar a precizat că Botoşaniul cere dublu faţă de cât propune Gigi Becali.

 

În sezonul 2017-2018, Olimpiu Moruţan, născut pe 25 aprilie 1999, a jucat de 17 ori pentru Botoşani, a marcat 2 goluri şi a oferit 4 pase de gol.

 

Tot două goluri a marcat şi pentru naţionala U19, la meciurile de calificare la Turneul de Elită de anul viitor. Chiar azi a avut loc tragerea la sorţi pentru Turneul de Elită destinat selecţionatelor U19, la care România s-a calificat en-fanfare la turneul recent din Grecia. Tricolorii antrenaţi de Boingiu fac parte din Grupa 4, alături de Ucraina, Suedia şi Serbia. Se califică o singură echipă.

 

600.000 de euro este cota lui Moruţan pe transfermarkt.de

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store