FAZA ZILEI: Fostul şef al judeţului nu-şi vede soacra din cauza stării drumului - Îmi rup maşina

Starea jalnică a drumurilor administrate de Consiliul Judeţean prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri produce bătăi de cap inclusiv unuia dintre foştii preşedinţi ai CJ.

 

Gheorghe Sorescu a criticat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că pe unele aşa-zise şosele s-a ajuns ca gropile să fie plombate cu scânduri, ceea ce ne întoarce în secolul XIX.


„Dacă aceasta este prosperitatea pe care ne-o propune PSD-ul, atunci chiar că nu mai avem ce discuta. Deja drumurile cedează, inclusiv presa a relatat că drumuri care au fost făcute în luna august, precum DJ Dumeni – Havârna, a şi cedat”,


Gheorghe Sorescu, consilier judeţean.  


Mai în glumă, mai în serios, liberalul a mărturisit că din cauza gradului de degradare al căilor rutiere nu-şi prea poate vizita unii membri ai familiei.


„Trebuie să vă fac o destăinuire: acum nu mai mă duc la soacra mea. Ea spune că nu vreau să o văd, dar ea este la limita de judeţ, în Andrieşeni şi îmi rup maşina. Ultima dată m-am dus prin Ştefăneşti, dar nici pe acolo nu am avut mare succes. Este o mare provocare pentru şoferi”,


Gheorghe Sorescu, consilier judeţean.  


Prim-vicepreşedintele PNL Botoşani a criticat şi faptul că nici până la această dată nu au început lucrările la vestitul drum strategic al judeţului, deşi contractul de finanţare s-a semnat în luna noiembrie a anului trecut.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store