FAZA ZILEI: Fostul atacant al Botoșaniului le-a luat fața lui Neymar și Ibrahimovici

Fostul atacant al FC-ului le-a luat fața lui Ibrahimovic, Neymar sau Isco, în topul celor mai accesate profiluri de pe site-ul transfermarkt din ultimele 24 de ore.

 

Site-ul de analiză sportivă transfermarkt.de a introdus opțiunea de a putea vedea care sunt cele mai vizualizate profiluri de jucători din ultimele 24 de ore. Dacă liderul clasamentului actual nu este unul tocmai surprinzător, Mohamed Salah fiind cel mai în vogă jucător din Premier League, un nume sigur iese în evidență. 

 

Deivydas Matulevicius, fotbalist cu 95 de meciuri în Liga 1, în tricoul celor de la Pandurii și FC Botoșani, ocupă poziția a 6-a, informează Gsp. Vârful lituanian, liber de contract de la sfârșitul lunii ianuarie, după despărțirea de Hibernian, tocmai a semnat cu formația Kuopion Palloseura, din prima ligă finlandeză. 

 

Cel mai probabil, fanii finlandezi au intrat în număr mare pe transfermarkt pentru a se interesa de profilul noii achiziții. 

 

 36 de meciuri
are Matulevicius pentru prima reprezentativă a Lituaniei

 

Cei mai accesaţi 10 jucători pe Transfermarkt în ultimele 24 de ore: 

 

1.    Mohamed Salah 
2.    Cristiano Ronaldo
3.    Lionel Messi
4.    Matthijs de Ligt
5.    Kylian Mbappe
6.    Deivydas Matulevicius 
7.    Zlatan Ibrahimovic
8.    Milinkovic-Savic
9.    Neymar 
10.    Isco
 

download from google play download from apple store