FAZA ZILEI : După cerşetori, Botoşani "importă" şi boschetari

 

În nopţile din week-end – ul care tocmai s-a încheiat agenţii comunitari au desfăşurat o acţiune de depistare a persoanelor fără adăpost din municipiul Botoşani, fiind identificate locaţiile în care aceştia şi-au improvizat adăposturi. Printre altele s-a descoperit că mulţi dintre aceşti oameni provind din alte localităţi.

Cu această ocazie au fost găsite 22 de persoane, majoritatea impovizându-şi adăpost în preajma ghenelor de  gunoi sau în clădiri abandonate. Având în vedere scăderea temperaturii, acţiunea  a avut drept scop monitorizarea persoanelor fără adăpost în vederea înlăturării situaţiilor neplăcute, în care aceste persoane ajung la urgenţe în stare foarte gravă sau chiar nu mai supravieţuiesc din cauza frigului. „Din experienţa anilor trecuţi încercăm să evităm situaţiile neplăcute. Pentru persoanele fără adăpost din municipiul Botoşani o soluţie ar fi găzduirea în Centrul de Noapte. Sunt însă şi persoane din diferite localităţi ale judeţului, precum Româneşti, Copălău, Draxini sau Băluşeni, pentru care se încearcă identificarea unor situaţii la nivelul primăriilor”, a declarat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Comunitare.