Candidaţii la şefia Spitalului Judeţean trebuie neapărat să fie întregi la minte

 

Consiliul Judeţean a scos la concurs jumătate dintre posturile de manageri la spitalele pe care le-a preluat în această vară. Acestea vor avea loc la sfîrşitul lui octombrie şi începutul lunii noiembrie şi sînt organizate pentru desemnarea noilor conducători de la Spitalul Judeţean, Spitalul de Psihiatrie şi Spitalul de Ostetrică Ginecologie.

Mimor - Enache

Aspiranţii la aceste funcţii trebuie să îndeplinească o mulţime de condiţii, precum să fi absolvit studii universitare de lungă durată, cursuri de perfecţionare în management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii sau să aibă doctorat ori masterat în management sanitar, economic sau administrativ. În afară de aceste criterii de elecţie a dosarelor, mai este unul, comun pentru toate cele trei unităţi medicale. Astfel, fiecare candidat trebuie să depună „adeverinţă din care să rezulte că este apt medical fizic şi neuropsihic”, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi  fac un control medical psihiatric.

Trebuie să spună şi dacă au turnat la Securitate

Dar asta nu e tot. Cei care se înscriu la concurs trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de revoluţie. De organizarea concursurilor răspund consiliile de administraţie ale celor trei spitale. De la preluarea lor de către CJ, managerii au fost numiţi cu titlu interimar de către preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac.