FAZA ZILEI: Dică s-ar fi speriat de drumul până la Botoșani și n-a mai preluat FC-ul - De la Pitești la Botoșani poți să mănânci două oale de sarmale

Deși oficial negocierile dintre Valeriu Iftime și Nicolae Dică nu au ajuns la un numitor comun din cauza antrenorilor secunzi, președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani, crede că motivul pentru care fostul tehnician al FCSB-ului nu i-a preluat pe roș-alb-albaștri este de fapt cu totul altul.

 

Problema nu ar fi fost nici tehnică și nici financiară.


”Nicolae a venit la Botoșani și cred că s-a speriat de distanță. De la Pitești la Botoșani poți să mănânci două oale de sarmale și zece pâini. Nu știu ce s-a întâmplat. Dică a renunțat. Nu înseamnă că e mai slabă oferta pentru Dan (Alexa – n.r.). Eu spun doar ce s-a întâmplat”,


Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.


De altfel, omul de afaceri consideră că selectarea unui antrenor este o treabă cu totul specială în România.


”Până la urmă nu există o logică atât de bine conturată de a alege un antrenor, doar flerul. În România, orice antrenor ori e praf, ori e geniu. Am vorbit cu Dan de câteva ori, mă gândeam la unul care are mână forte în vestiar. Nu cred că Junior Pius poate greși într-un meci de 5 ori, așa cum a făcut-o în ultimele meciuri. Cred că a fost neatent. Dan cred că este antrenorul care poate instaura o rigoare în vestiar. Fără rigoare deosebită nu poți face performanță la Botoșani. Anii trecuți, am văzut câteva antrenamente, mi-era jenă de cum se comportau, cum strigau, dar doar așa au rezistat. Cred că Dan are puterea asta”,

 

Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.


564 de kilometri


este distanța dintre Botoșani și Pitești, orașul natal al lui Nicolae Dică, pe cel mai rapid traseu

 

FOTO: Fanatik.ro