FAZA ZILEI : Boschetarii din Dorohoi sună singuri la 112 pentru a dormi la spital

 

Persoanele fără adăpost sau „boschetarii” cum li se mai spune, şi-au făcut un obicei din a se caza pe timpul nopţii pe holurile Spitalului Municipal Dorohoi, deranjând atât cadrele medicale cât şi pacienţii. Asta în condiţiile în care de cazarea şi oferirea unei mese calde trebuia să se ocupe Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), din subordinea Consiliului Local. În actualul sezon rece două persoane din acestă categorie au decedat la spital din cauza afecţiunilor de care sufereau şi care s-au accentuat pe fondul frigului.

spital
De obicei sunt băuţi
Conform RealitateaDorohoiană.ro, odată cu venirea sezonului rece, persoanele fără adăpost din Dorohoi, se transformă pe timpul nopţii în pacienţi ai Spitalului Municipal. Dacă în primele zile, la lăsarea întunericului, ei se prezentau la poarta unităţii medicale şi cereau adăpost, mai nou ei apelează la serviciile ambulanţei şi SMURD. Mai exact, sună la 112 şi spun că pe o anumită stradă, este o persoană căzută în zăpadă şi îngheţată de frig. La sosirea ambulanţei sau a maşinii SMURD, cadrele medicale constată că, de fapt, este vorba de unul sau mai mulţi „boschetari”, de cele mai multe ori aflaţi sub influenţa alcoolului. Chiar şi aşa, cadrele medicale de pe ambulanţă îşi fac datoria şi îi aduc la spital.
Dorm cu rîndul pe singurul pat de la urgenţe
De aici începe calvarul medicilor care trebuie să suporte atât lipsa de igienă cât şi scandalurile provocate de aceştia. „La urgenţe, nu avem decât un pat, pe care persoanele fără adăpost dorm cu rândul. Când face loc altuia, cel ce a părăsit patul se mută pe hol lângă calorifer şi tot aşa. Vin câte cinci sau şase pe noapte, nu este normal, de ei ar trebui să se ocupe autorităţile locale” a declarat un medic dorohoian, care a adăugat că în prima zi de funcţionare a serviciului SMURD la Dorohoi, echipajul a fost nevoit să intervină doar la astfel de situaţii.
Şeful de la Asistenţă Socială nu are cum să rezolve problema fiindcă e în concediu
Medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi se declară şi el nemulţumit şi a precizat că a luat legătura cu conducerea Primăriei cât şi a DAS, însă fără niciun rezultat deocamdată. Radu Surdu, directorul DAS, a declarat că se va ocupa de această problemă peste o săptămână, când va reveni în Dorohoi din concediu. În clădirea DAS a existat o încăpere mobilată cu paturi suprapuse, destinată cazării persoanelor fără adăpost, dar care nu a funcţionat vreodată. Medicul internist Maria Alexandroaie, care deţine şi calitatea de consilier local, a declarat că, urgent, va supune atenţiei colegilor din Consiliul Local situaţia persoanelor fără adăpost în vederea găsirii unei soluţii de rezolvare a problemei.