Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) a organizat luni o videoconferință cu directorii de școli.
Având în vedere că elevii au revenit fizic la ore, directorii unităților de învățământ au fost convocați în videoconferință.
„Am rugat directorii să fie atenți la câteva aspecte. În primul rând, să considere această săptămână ca o săptămână de reacomodare a copiilor cu școala în format fizic. Mulți copii, inclusiv băiatul meu, se temeau că vor fi verificați la caiete, că n-au înțeles anumite chestiuni când au fost predate în formatul online și dacă li se descoperă greșeli li se vor pune note mici”,
Daniel Botezatu, inspector școlar general.
Ca atare, conducerea IȘJ a cerut ca profesorii să fie mai înțelegători în această săptămână.
„Am sfătuit directorii să aibă discuții cu cadrele didactice și să manifeste o îngăduință în această săptămână și, eventual, și în prima parte a săptămânii următoare, pentru a-i lăsa pe copii, mai ales pe cei din ciclul primar și gimnazial, să se reacomodeze cu școala în format fizic”,
Daniel Botezatu, inspector școlar general
De asemenea, a solicitat ca elevii să nu primească multe lucrări de evaluare într-o singură zi. Și mai ales să fie evitate testările în zilele de luni și vineri.
„Am sugerat directorilor să discute cu șefii comisiilor metodice, astfel încât, la o clasă să nu se dea mai mult de două lucrări într-o singură zi. Un alt aspect să se evite să se dea evaluări scrise în zilele de luni și vineri”,
Daniel Botezatu, inspector școlar general
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: