Fără precedent: Zero polițiști au promovat selecția pentru educație fizică și autoapărare

Situație fără precedent în Poliția Română.

 

După ce a fost anunțată cu surle și trâmbițe noua structură din cadrul IGPR, Direcția de Pregătire Profesională, a venit rândul inspectoratelor de poliție să nominalizeze „specialiști” pentru cele 4 segmente: conducere defensivă, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare și tactică polițienească.

 

”Cu toate că am atras atenția în mai multe rânduri asupra „combinațiilor” care se fac la nivelul IPJ-urilor, prin nominalizarea unor pile și apropiați ai inspectorilor șefi, majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomanda doar vocea și talentul”,

Sindicatul Europol

 

Mai mult, într-o ultimă încercare, transmit sindicaliștii Europol, de a-i determina pe inspectorii șefi să acționeze cu obiectivitate și să înțeleagă rolul esențial pe care acești instructori îl vor avea la nivelul instituției pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferință, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizați ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofițeri la serviciul rutier.

 

Surprinzător, îndrumările primite au fost complet ignorate de unii inspectori șefi și după această ședință.

 

În urmă cu câteva zile, la Școala Câmpina le-au fost testate aptitudinile polițiștilor care au fost propuși pe cele 4 specialități.

 

Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, adaugă sindicaliștii, în urma probelor la care au fost supuși, probe care reprezentau viitorul activității lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de județe avem următoarele rezultate:

Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele.
Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;
Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;
Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;
 

”În continuare, cel mai probabil, posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs din sursă externă, cu toate că avem în sistem agenți de poliție care au rezultate de excepție obținute la nivelul unor competiții internaționale. Niciunul dintre aceștia însă nu a fost întrebat de sănătate și se pare că nici pe viitor se dorește promovarea acestor colegi”,

Sindicatul Europol

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store