ALDE Botoșani: Ce face un Guvern când NU guvernează?

Aruncă pe tobogan încrederea românilor în clasa politică.

 

Iar minciunile sfruntate ne omoară nu doar speranțele, ci și buzunarele:

 

•când un prim-ministru ne spune cu seninătate că “una e programul din campania electorală, altul e programul de guvernare”, mulți îl pot bănui că mai face și gafe, că doar și el e om;

 

•când același prim-ministru ne spune cu seninătate că “românii sunt mai fericiți de când e el premier”, însă nu știe cum trăiesc 99% dintre români și nici cât plătesc pentru pâinea lor cea de toate zilele, și mai mulți îl pot bănui că trăiește într-o realitate paralelă;

 

•când pe același prim-ministru îl lasă rece uraganul de scumpiri care s-a abătut peste România, despre care ne spune cu seninătate că sunt “temporare”, și mai mulți îl pot bănui că e paralel cu funcția în care se află (tot temporar);

 

•când același prim-ministru crește datoria externă a României, în numai 7 luni, cu peste 6 miliarde de euro, fără să ne spună ce face cu banii împrumutați, tot mai mulți îl pot bănui de trădare a interesului național.

 

Încrederea românilor în politicieni e la minimum istoric pentru că NU, nu tot românul se pricepe la politică, iar cei care UNA SPUN ȘI ALTA FAC se pot numi oricum, dar NU politicieni.

 

(Comunicat Dumitru Baciu – Consilier local ALDE Comuna Frumuşica)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store