Una dintre cele mai prestigioase fabrici botoşănene din urmă cu mai bine de două decenii a fost scoasă la vânzare pe bucăţi de lichidatorul judiciar. Bunurile de la SC Alcor SA, firmă aflată în faliment, pot fi achiziţionate pe 2 august.
În acea zi va avea loc licitaţia organizată de CAB INSOLV IPURL Iaşi, iar preţurile de pornire vor fi cu 32,5% reduse faţă de cele reieşite din evaluare.
Fabrică a fost împărţită în trei tronsoane: hala de sticlărie şi atelierul auto, pentru care se solicită 1,29 milioane de lei, apartamentul industrial, în valoare de 183.011 lei şi atelier şi laborator AMC, de peste 92.000 de lei. Printre imobilele scoase la vânzare se regăsesc inclusiv o pasarelă şi un „depozit de cioburi”.
Dosarul falimentului Alcor datează tocmai din 2004. (S.B.)