Exod PSD-ist spre capitala Moldovei, autocare au plecat la miting - GALERIE FOTO

 

Încă din zorii zilei de duminică, social democraţii botoşăneni s-au adunat la sediul partidului din centrul oraşului pentru a se „îmbarca” în autocarele cu destinaţia Iaşi, unde urmează să participe la o acţiune de protest menită să încurajeze votul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în ziua de 29 iulie.





Fix înainte cu o săptămână de referendum, alianţa social liberală organizează un miting în judeţul vecin care să contracareze acţiunea care a avut loc cu o zi înainte şi la care au luat parte pe lângă preşedintele suspendat, mai mulţi lideri naţionali ai PDL. Social democraţii botoşăneni au dat startul plecării la ora 7:00 din dimineaţa zilei de duminică, îndreptându-se spre Iaşi 9 autocare, organizate pe colegii, separate de cele ale liberalilor.



Au răspuns pozitiv apelului matinal zeci de membri ai formaţiunii în frunte cu Doina Fedorovici şi Cosmin Andrei, coordonatorii acţiunii dar şi preşedintele PSD, Gheorghe Marcu sau fostul depustat PSD, Mihai Baltă. „Nu ascundem faptul că obiectivul acestui miting este ca toţi cetăţenii să participe la referendumul care va fi organizat fix de azi într-o săptămână pentru demiterea preşedintelui Băsescu”, a afirmat liderul judeţean al PSD.
Citeşte şi:
PDL-iştii n-ar fi fost tocmai pentru Băsescu la Iaşi – AFLĂ pentru ce ar fi mers acolo




„Nu am făcut nici o presiune”
Gheorghe Marcu a respins acuzaţiile democrat liberalilor privitoare la piedicile puse în rândul transportatorilor locali de a nu onora solicitările pentru închirierea de autocare, afirmând că tactica de a se minţi se află de fapt, în cealaltă parte. „N-am făcut nici o presiune, dacă au fapte în acest sens să exemplifice şi să vom vedea că dânşii au minţit din acest punct de vedere”, a spus preşedintele PSD.
Citeşte în acest sens:

PDL-iştii au plecat la Iaşi cu acuze de pândă şi presiuni la transportatori

„PSD-iştii par să fi epuizat autocarele din Botoşani”
Dacă democrat liberalii s-au plâns de lipsa autobuzelor, în schimb, social democraţii susţin că necesarul de astfel de vehicule a fost mult mai mare, date fiind solicitările membrilor PSD de a merge în număr cât mai mare la Iaşi. Însă nici din punct de vedere financiar, formaţiunea politică nu a putut suporta o deplasare mai numeroasă la mitingul organizat împotriva lui Traian Băsescu. „Avem foarte mulţi solicitanţi care doresc să se deplaseze la Iaşi, dar din păcate sursa financiară nu ne-a permis să achiziţionăm mai multe autocare, dar şi din punct de vedere a faptului că nu există multe autocare în judeţul Botoşani”, a mai spus Gheorghe Marcu.




O prezenţă anemică s-a consemnat în rândul directorilor de instituţii, fiind văzută doar Silvia Diaconu, directorul Casei Corpului Didactic. Se pare că mulţi dintre social democraţi fac deplasarea la Iaşi cu maşinile personale, această metodă fiind adoptată şi de primarul Ovidiu Portariuc care s-ar afla deja în capitala Moldovei. Organizatorii au încărcat în maşini şi numeroase sticle de apă, în caz că vremea va deveni caniculară.


Vezi şi:
Sute de cămăşi albe, ceva directori, poliţişti şi… gunoi la plecarea PDL-iştilor la miting – GALERIE FOTO