În ciuda deciziei luate luni de delegaţia permanentă a PNL, prin care practic se blochează intrarea partidului la guvernare, liberalii de la Botoşani vor sprijini Executivul format de PD-L. Potrivit unor surse din cadrul PNL Botoşani, la nivel central aproximativ 20 de parlamentari vor forma un grup de susţinere a Guvernului. Printre aceştia s-ar afla şi preşedintele filialei judeţene liberale Florin Ţurcanu, care, după cum v-am mai informat, nu a votat pentru susţinerea lui Crin Antonescu pentru funcţia de prim ministru.
Varianta a fost confirmată de unul dintre şefii organizaţiei judeţene „Discuţiile deocamdată s-au purtat la centru. Va fi o susţinere tacită, aşa cum a fost cu PSD cînd ne aflam noi la guvernare”, ne-a declarat Verginel Gireadă, vicepreşedintele PNL Botoşani. Liberalii botoşăneni spun că fac acest lucru deoarece au în judeţ peste 20 de primari care au mare nevoie de fonduri, ori, de cînd PNL se află în opoziţie, alocările bugetare de la Guvern şi de la Consiliul Judeţean au fost mai mult simbolice. „Ca primar ai nevoie de bani. Fără bani ce să fac, mă apuc de cîntat la pian?” a întrebat retoric Verginel Gireadă, primar de Mihai Eminescu. Acesta speră ca prin sprijinirea viitorului cabinet primarii PNL să fie la rîndul lor ajutaţi cu fonduri. Totodată, este posibil ca, în compensaţie, să li se acorde şi ceva posturi la ministere sau în cadrul instituţiilor botoşănene cu suibordonare guvernamentală.
Florin Ţurcanu, care nu şi-a ascuns ieri dezamăgirea faţă de decizia delegaţiei permanente a PNL, ştiut fiind faptul că el îşi doreşte intrarea la guvernare alături de PD-L, are, cel puţin declarativ, sprijinul filialei pentru aderarea la amintitul grup de parlamentari. „El a avut un mandat clar din partea noastră. Toţi cei 21 de membri ai delegaţiei permamente de la Botoşani au votat pentru intrarea la guvernare”, a mai spus Gireadă.
Liberalilor nu le este frică de posibilele represalii ale conducerii centrale. Ei susţin că PNL nu îşi poate permite să piardă 20 de primari dintr-un judeţ. Pe de altă parte, neoficial s-ar părea că Florin Ţurcanu ar fi fost deja ameninţat de conducerea centrală cu destituirea, cei de la centru prezentîndu-i acestuia numele unui posibil înlocuitor.