EXCLUSIV: Meci cu scântei Flutur – Gireadă pe sondaje măsluite: Îmi exercit dreptul de veto

Comitetul Județean Executiv al PNL Botoșani, care a avut loc vineri după-amiază la sediul din strada Teatrului, nu a fost unul lipsit de tensiuni. Ca și la precedenta întrunire a CJEx, vechii liberali s-au încăierat cu foștii PDL-iști.

 

Verginel a vrut un om de afaceri candidat la Hlipiceni

De această dată actori principali au fost Cătălin Flutur și Verginel Gireadă, iar motivul disputei l-a constituit desemnarea candidatului la funcția de primar de la Hlipiceni. După cum Botoșăneanul v-a informat în exclusivitate, liberalul Marian Luchian a ales să treacă la PSD cu doar trei luni înainte de alegeri, lucru care creează probleme foștilor săi colegi de partid. Cum respectiva localitate face parte din Colegiul Flămânzi, deputatul Verginel Gireadă a fost cel care s-a ocupat cu găsirea unui alt candidat. S-a oprit asupra lui Ioan Baltag, un om de afaceri, despre care a arătat că a ieșit cel mai bine în sondaj.

...Pe care Flutur nu l-a vrut

Cătălin Flutur l-a acuzat însă că a măsluit sondajul și că, de fapt, respectivul nu s-ar situa în topul preferințelor electorale de la Hlipiceni, mai ales că Ioan Baltag ar locui de fapt în Botoșani și ar merge o dată, de două ori pe săptămână la Hlipiceni. A rezultat o dispută aprinsă în care s-au adus acuzații inclusiv referitoare la plata cotizațiilor, iar la un moment dat actualul consilier județean a anunțat răspicat că își exercită dreptul de veto dacă Ioan Baltag este sprijinit pentru a fi desemnat oficial candidat la Primăria Hlipiceni.

Vechii liberali și foștii PDL-iști se acuză reciproc de măsluirea sondajelor

Iar toate acestea vin după ce la precedenta ședință un alt lider din fostul PDL a cerut sancționarea lui Verginel Gireadă, dar și după ce alți liberali, mai mult sau mai puțin oficial, l-au acuzat pe Cătălin Flutur că a manevrat sondajul de la nivelul municipiului reședință. În acesta a ieșit cu 18% peste partid, iar doi dintre cei trei contracandidați au fost cotați cu scoruri ridicole în condițiile în care unul dintre ei avea considerabil mai mult în sondajul efectuat de PSD. Până la urmă la CJEx-ul de ieri nu s-a mai aprobat un candidat pentru Primăria Hlipiceni.