Ex-consilierul primarului care trebuia să revoluționeze Cornișa, trimis la zdup pentru 5 ANI

Consilierul ”fulger” al primarului municipiului Botoșani a fost condamnat la cinci ani de închisoare de Tribunalul Maramureș într-un mega-proces în care sunt implicate 119 persoane fizice și juridice.

 

Mihail Sorin Rîznic, care a activat la cabinetul lui Ovidiu Portariuc în perioada 1 – 20 octombrie 2015, a fost trimis la închisoare alături de mai mulți membri din clanul Cordunenilor. După mai bine de cinci ani de procese, magistrații au concluzionat că Mihail Sorin Rîznic se face vinovat de înșelăciune. Mai exact, în calitate de consultant financiar, el ar fi ajutat mai mulți interlopi din amintita grupare să obțină credite frauduloase pe baza unor acte false. De altfel, Tribunalul Maramureș a dispus anularea unei sumedenii de contracte individuale de muncă și adeverințe de venit. De asemenea, asemeni celorlalți inculpați, trebuie să achite 10.000 de lei drept cheltuieli judiciare.
Pe de altă parte, magistrații l-au achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat și au decis totodată să înceteze procesul penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Mihail Sorin Rîznic a fost adus în principal la Primăria Botoșani pentru a accelera lucrările la Parcul Regional Cornișa, fiind demis după ce presa a scris despre procesul în care este implicat alături de interlopii ieșeni. El are însă drept de apel. (S.B.)